• Prajituri
  • Torturi
  • Cupcakes
  • Aluat dulce
  • Tarte
  • Cheesecake

Enjoy Dessert!

Enjoy food, enjoy life!

  • Home
  • Index Retete
  • Blog
  • Categorii
    • Aluat dulce
    • Aluat sarat
    • Biscuiti
    • Cheesecake
    • Checuri
    • Clatite
    • Diverse >>>
      • Dulce Romanie
      • Dulciuri diverse
      • Provocarea secreta
      • Raw/Vegan
      • Retete Green Sugar
    • Dulciuri de post
    • Inghetata
    • Muffins/Cupcakes
    • Prajituri
    • Retete de mancare >>>
      • Aperitive
      • Ovo-lacto-vegetarian
      • Mancare de post
    • Tarte >>>
      • Tarte/placinte dulci
      • Tarte/Placinte sarate
    • Torturi
  • Blogroll
  • Contact
  • Prajituri cu ciocolata
  • Retete sarbatori
You are here: Home / Blog

Aluat sarat

Cozonac cu branza si spanac

Cozonac cu branza si spanac

Cozonacul imi place foarte mult. Este dulcele meu preferat la sarbatorile mari de peste an. Pana acum l-am incercat doar in varianta dulce, cu nuca si ciocolata, cu cacao, cu rahat, cu mac. Pana acum insa, pentru ca azi va aduc o reteta in varianta sarata – cozonac cu branza si spanac. Un cozonac la fel de bun care nu trece la categoria deserturi ci la categoria aperitive, aluat sarat, mic dejun delicios sau cina usoara.

Aluatul este foarte bun, am incorporat si putina faina integrala pentru un plus de fibre. Este un aluat pufos, moale, deloc uscat. Umplutura este simpla, o combinatie sanatoasa de lactate si legume. Am folosit spanac proaspat, cas de oaie ( preferatul meu) si putina ceapa si menta verde pentru arome delicioase.

Cozonac cu branza si spanac_3

Aluat

400 gr faina alba 480

100 gr faina integrala

1/2 lingurita sare

1 lingura rasa zahar

15 gr drojdie proaspata

250 ml lapte

2 galbenusuri

2 linguri ulei de masline

Umplutura

100 gr spanac tocat

2 cepe verzi tocate marunt

300 gr cas de oaie

2 albusuri

sare, piper, menta dupa gust

Timp de preparare: 2 ore Timp de coacere: 50 min. Nr portii: 12+

cozonac cu branza si spanac_1

Aluat. Pregatim ingredientele pentru cozonac cu 2 ore inainte de a ne apuca de treaba. Punem 100 ml lapte pe foc impreuna cu zaharul. Cand laptele e caldut oprim focul si adaugam drojdia. Lasam amestecul la odihnit timp de 10 minute iar noi trecem la faina.

Cernem faina alba impreuna cu cea integrala si sarea. In mijloc facem o adancitura. Turnam maiaua in mijloc apoi galbenusurile si inca 100 ml de lapte. Incepem sa framantam aluatul. Daca mai este nevoie mai adaugam lapte treptat pana cand obtinem un aluat moale, nelipicios dar usor de framantat. Continuam framantarea pentru inca 10 minute apoi adaugam uleiul. Mai framantam cateva minute pana cand uleiul este complet incorporat iar aluatul e din nou omogen, elastic si usor de prelucrat.

Acoperim aluatul cu folie alimentara si-l lasam la dospit pentru o ora intr-un loc ferit de curenti, ideal ar fi in cuptorul incalzit usor.

Umplutura. Amestecam spanacul tocat cu ceapa verde tocata si ea marunt. Casul de oaie il dam pe razatoarea cu gauri mari si il adaugam peste legume. Condimentam dupa gust cu sare si piper. Pentru un plus de aroma puteti adauga cateva frunzulite de menta proaspata tocata. Amestecam totul bine.

Albusurile le batem usor pentru a le desface. Le punem peste umplutura si omogenizam totul.

Ungem bine cu ulei o forma de cozonac. Dupa ce aluatul si-a dublat volumul il rasturnam pe blatul de lucru infainat.

Impartim aluatul in doua bucati. Luam o bucata si intindem o foaie dreptunghiulara groasa de 0.5 cm. Ungem intreaga foaie cu jumatate din umplutura apoi incepem sa o rulam strans. Punem sulul deoparte. Procedam la fel si cu cealalta bucata de aluat. Crestam cele doua rulouri transversal cu un cutit ascutit, fara sa apasam prea tare. Le impletim strans iar apoi le punem in forma de cozonac.

Ungem cozonacul cu ou batut si-l mai lasam la dospit inca jumatate de ora, sau chiar o ora, pana depaseste usor marginea tavii. Cu 15 minute inainte de a pune cozonacul in cuptor vom porni cuptorul la 190 de grade.

Coacem cozonacul timp de 45-50 de minute. Dupa 10 minute reducem focul la 175 de grade si il lasam in cuptor pana se rumeneste frumos. Scoatem tava de cozonac din cuptor si o lasam 10 minute la racorit.

Scoatem cozonacul din tava si il lasam pe un gratar la racit. Daca dorim crusta crocanta atunci nu il acoperim cu nimic. Pentru o coaja mai moale va trebui sa il acoperim cu un prosop curat.

Enjoy!

Cozonac cu branza si spanac_2


Leave a Comment

Torturi

Torta al cioccolato con cannoli e crema al limone

Torta al cioccolato con cannoli e crema al limone

Iubesc Italia de cand ma stiu.  Si nu doar pentru ce reprezinta Italia in domeniul gastronomiei ci pentru farmecul ei inconfundabil, usor misterios…mereu seducator.

Din cate imi aduc eu aminte, iubirea pentru Italia a inceput cu fotbalul, desenele animate si filmele.  Eram prea mica atunci pentru a sti ce ofera ea cu adevarat si in domeniul culinar. Insa am descoperit pe parcurs. Are o bucatarie mediteraneana fabuloasa iar pastele si pizza nicaieri nu sunt mai bune ca in Italia. Ce sa mai vorbim despre tiramisu, limoncello si inghetata lor incredibila.

Roma ar fi un vis frumos pentru mine si tocmai din acest motiv am hotarat sa dau curs provocarii lansate de Electrolux. Datorita lor, patru bloggeri culinari vor avea sansa sa participe la festivalul Taste of Roma. Numai ca misiunea nu este usoara -a impresiona juriul cu un preparat culinar desavarsit cere si multa munca. Insa premiul este tentant si cred ca efortul merita.

Preparatul meu nu putea fi decat unul dulce. Cum iubesc ciocolata, am cautat sa fac un dulce care sa aiba si ingredientul meu preferat:. Rezultatul este “torta al ciocolato con cannoli e crema al limone.

Fiecare tort individual contine un blat delicios de ciocolata, facut dupa o reteta italiana. Blatul se odihneste pe un biscuite dantelat, biscuite din care am facut si cannoli. Pentru ca voiam ceva special care sa ne duca cu gandul la Italia, am ales mascarpone, lamaile si limoncello. Ultimele doua ingrediente sunt specifice coastei Amalfi, unul din locurile mele preferate din Italia. Cu ele am realizat o delicioasa crema de lamaie cu mascarpone si bezea italiana. O crema dulce-acrisoara aerata si usoara care se imbina perfect cu blatul usor dens de ciocolata.

Crema de lamaie am folosit-o si pentru a umple cannoli, un alt preparat de exceptiei al patiseriei italienesti. Cannoli sunt realizati din blat de biscuite dantelat si sunt intr-adevar ‘cireasa’ de pe tort. Ei mi-au oferit supriza cea mai placuta la acest preparat. Fiind facuti cu migdale si miere au o aroma deosebita iar crema de lamaie ii completeaza perfect.

Aceasta a fost alegerea mea la care am muncit destul de mult, dar am muncit cu drag. Am realizat un dulce minunat, pe care l-am savurat cu adevarat.

Torta al cioccolato con cannoli e mousse al limone

Cannoli dantelati

40 gr miere

25 gr zahar brun

25 gr zahar alb

60 gr migdale

15 gr faina

15 gr fulgi de ovaz

1 praf de sare

55 gr unt

Tort de ciocolata

2 oua mari

100 gr zahar

1 praf de sare

40 gr faina de migdale

60 gr faina alba

20 gr cacao

1 lingurita praf de copt

50 gr unt

80 gr ciocolata neagra 70%

 

Crema de zmeura

200 gr zmeura

50 ml apa

2 linguri zahar

1 lingura amidon

Crema de ciocolata

100 gr ciocolata neagra 70%

1 lingurita extract de vanilie

100 gr smantana dulce

 

Crema de lamaie

150 gr mascarpone

100 ml suc de lamaie

2 linguri limoncello

1 foaie gelatina

3 galbenusuri

1 lingurita extract de vanilie

Bezea italiana

3 albusuri

160 gr zahar

35 ml apa

 

Glazura

100 ml suc strecurat de zmeura

100 ml smantana lichida

100 gr ciocolata neagra

2 foi gelatina

Decor

50 gr ciocolata neagra

Torta al cioccolato con cannoli e mousse al limone

Cannoli. Migdalele le punem intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Le dam la cuptor pentru 10 minute la 180 de grade. Scoatem migdalele din cuptor si le lasam la racit. Nu oprim cuptorul.

Intr-o oala mica cu fund gros punem mierea, zaharul si untul. Lasam pe foc pana cand amestecul devine lichid si omogen, nu trebuie sa fiarba.

preparare_12

Macinam migdalele marunt. Amestecam migdalele cu faina, fulgii de ovaz si o piscatura de sare. Punem ingredientele uscate peste cele lichide si omogenizam.

Tapetam cu hartie de copt tava mare de la cuptor. Punem cate o lingura rasa de compozitie din loc in loc in tava. Lasam 3-4 cm distanta pentru ca biscuitii se vor extinde la copt. Pentru a face biscuitii mai mari de la baza tortului vom pune doua linguri de compozitie.

Coacem biscutii timp de 6-7 minute, pana cand vedem ca se rumenesc usor la margini. Scoatem tava din cuptor. Lasam sa treaca un minut apoi rulam o parte din biscuitii mai mici pe formele de cannoli. Cei mari si o parte din cei mici ii lasam drepti. Lasam se se raceasca complet apoi putem sa ii transferam la rece.

preparare_3

Tort de ciocolata. Preincalzim cuptorul la 175 de grade si tapetam cu hartie de copt o tava de dimensiuni 20/30 cm.

Topim untul si ciocolata pe bain marie. Lasam apoi deoparte sa se racoreasca. Separat amestecam faina alba cu faina de migdale, cacaoa si praful de copt. Adaugam ingredientele uscate peste crema de ciocolata racita si amestecam bine.

preparare_56

Ouale, la temperatura camerei, le mixam bine impreuna cu un praf de sare si zaharul pana isi tripleaza volumul. Punem o treime din compozitie peste crema de ciocolata si amestecam cu putere pentru a o fluidiza. Restul de oua il incorporam usor, cu miscari de jos in sus.

Turnam compozitia in tava, nivelam, apoi introducem tava in cuptorul incins. Coacem blatul timp de 25 de minute apoi il scoatem pe un gratar la racit. Dupa ce se raceste complet vom taia sase cercuri din el cu ajutorul unor inele de 8 cm diametru.

Crema de zmeura. Zmeura o spalam bine apoi o punem intr-o oala pe foc mediu. Adaugam apa si zaharul si lasam sa fiarba timp de 10 minute pana cand se mai reduce lichidul. Amidonul il desfacem intr-o lingura de apa apoi il punem peste crema de zmeura si amestecam din nou. Lasam crema sa fiarba timp de 2-3 minute apoi o lasam deoparte la racorit.

Luam 6 forme de silicon de briose cu baza de 4-5 cm diametru. Punem cate o lingura rasa de crema in fiecare forma. Nivelam si apoi dam formele la congelator. Cu restul de crema de zmeura vom unge blaturile de ciocolata.

preparare_78

Crema de ciocolata. Topim la bain marie ciocolata neagra impreuna cu smantana. Cand amestecul e omogen il dam deoparte si adaugam extractul de vanilie. Punem cate o lingura de compozitie peste crema de zmeura din briosele de silicon. Dam formele din nou la congelator.

Crema de lamaie. Punem mascarpone intr-un bol incapator. Spalam bine lamaia cu un burete apoi  o stergem cu un prosop absorbant. Razuim coaja de lamaie peste mascarpone. Adaugam extractul de vanilie si limoncello . Amestecam bine pentru a omogeniza crema.

Gelatina o punem la hidratat in apa rece.

Sucul de lamaie il punem intr-o oala cu fund gros pe foc mic. Galbenusurile le batem usor cu un praf de sare apoi le punem peste sucul de lamaie, amestecand continuu. Lasam crema pe foc timp de 5-6 minute pana cand incepe sa capete consistenta. Crema nu trebuie sa fiarba deoarece se va taia. Dupa ce o luam de pe foc o lasam cateva minute la racorit, amestecan din cand in cand. Adaugam gelatina si omogenizam.

Incorporam mascarpone in crema de lamaie treptat. La final vom obtine o crema de lamaie cu un miros minunat si o textura superba. Dam crema la rece pentru jumatate de ora. Intre timp putem preparara bezeaua italiana:

Punem apa cu zaharul pe foc mediu. Amestecam continuu pana se topeste zaharul. Din momentul in care incepe sa fiarba mai lasam 5-6 minute pe foc. Din cand in cand curatam peretii vasului de zaharul intarit.

Cand incepe sa fiarba siropul incepem sa batem si albusurile pentru bezea. Le batem spuma tare cu un praf de sare apoi adaugam siropul de zahar.

Siropul, teoretic, trebuie masurat cu un termometru, el indica temperatura optima de folosire. Insa al meu s-a ratacit printre jucariile copiilor si a trebuit sa ma descurc si fara el. M-am ghidat dupa aspectul acestuia. In momentul in care am vazut ca se tine de dosul lingurei am oprit focul. Au durat cam 5-6 minute pana a ajuns la consistenta potrivita.

Cu mixerul pornit turnam in fir subtire siropul de zahar peste albusuri. Continuam sa batem albusurile pana cand ajung din nou la temperatura camerei. In jur de 10 minute.

preparare_90

Adaugam bezeaua peste crema de lamaie. Amestecam usor folosind o spatula si efectuand miscari de jos in sus, pentru a pierde cat mai putin aer.

Punem crema de lamaie in forme de silicon gen cupola. Umplem formele 2/3 din capacitate. Scoatem de la congelator formele de silicon unde am pus cremele de zmeura de ciocolata. Scoatem cu grija cremele din forme si le punem peste crema de lamaie, in centru, apoi apasam usor. Acoperim cu crema de lamaie astfel incat sa umplem formele de cupola pana sus.

Dam cupolele la rece peste noapte. Cu restul de crema de lamaie umplem formele de cannoli si le dam si pe aceastea la rece.

A doua zi scoatem formele de la rece. Asezam pe o tava medie hartie de copt si 6 biscuiti dantelati. Incercam sa rasturnam formele de silicon deasupra biscuitilor. Cu ajutorul unei lampi de bucatarie incalzim peretii formelor de silicon pentru a putea sa le scoatem mai usor si sa pastram forma cremei intacta.

Scoatem cu grija formele de silicon. Tava in care am pus cupolele din crema de lamaie o vom da la congelator pana preparam glazura.

Glazura. Gelatina o punem la hidratat in apa rece. Sucul de zmeura il punem intr-o oala pe foc mic impreuna cu smantana. Cand amestecul e fierbinte oprim focul. Adaugam ciocolata neagra taiata bucatele. Dupa doua minute amestecam bine. Adaugam si gelatina scursa bine de apa si amestecam din nou.

Scoatem cupolele de lamaie de la congelator si le glazuram incet si uniform cu ciocolata. Dupa ce le-am glazurat pe toate le dam din nou la rece, de data aceasta la frigider.

Torta al cioccolato con cannoli e mousse al limone

Decor. Topim ciocolata neagra la bain marie. Taiem 6 fasii de folie plasticata lungi de 10 cm si late de 2-3 cm. Ungem fasiile cu ciocolata si le dam la rece. Dupa 2-3 minute le curbam usor astfel incat sa formam un cerc, insa fara a uni capetele. Mai lasam fasiile cu folia pe ele pana in momentul ornarii.

Torta al cioccolato con cannoli e crema al limone

Asamblare. Ungem usor o farfurie cu crema de zmeura ramasa. Punem un biscuite dantelat mare iar deasupra lui un cerc din blatul de ciocolata.

Peste blatul de ciocolata vom pune putina crema de zmeura. Deasupra vom transfera cu grija o cupola glazurata.

Luam un cerc de ciocolata si ii scoatem cu grija folia. Il asezam peste cupola. In centrul lui vom pune un cannoli umplut cu crema de lamaie. Procedam la fel si pentru restul de torturi individuale.

Acum desertul este gata pentru a fi savurat. Sper sa placa juriului realizarea mea dulce pentru Taste of Roma si inscriu repede reteta pentru #romacuelectrolux

Torta al cioccolato con cannoli e mousse al limone

 

Torta al cioccolato con cannoli e mousse al limone_5


8 Comments

Torturi

Tort cu mousse de mure si ciocolata

Tort cu mousse de mure si ciocolata

Ultima mea realizare in materie de torturi este acest tort fin. Un tort cu mousse de mure si ciocolata delicat, plin de arome si texturi multiple. Ingredientele principale sunt murele si ciocolata, care isi spun cuvantul in diferite straturi ale tortului. Nu lipsesc insa si ingrediente surpriza precum jeleul de capsune si blaturile de bezea. Este un tort festiv peste masura, elegant si rafinat.

Timpul de preparare va fi usor ridicat pentru ca sunt multe elemente care alcatuiesc tortul: blat brownie, crema de ciocolata, blaturi bezea, mousse de ciocolata, jeleu de capsune, mousse de mure si glazura oglinda. O parada frumoasa si armonioasa in acelasi timp. Enjoy!

Tort cu mousse de mure si ciocolata

Blat

20 gr cacao

90 ml apa fierbinte

45 gr ciocolata neagra

1/3 lingurita bicarbonat

1/3 lingurita praf de copt

1 praf de sare

1 ou mare

40 ml ulei

o lingura iaurt

80 gr faina

1 lingurita extract de vanilie

60 gr zahar

Mousse mure

400 gr mure

100 ml apa

4 linguri zahar

8 gr gelatina

200 ml smantana pentru frisca

o lingurita zahar vanilat

Mousse ciocolata

100 gr ciocolata neagra

50 ml lapte

2 gr gelatina

200 ml smantana pentru frisca

1 lingurita zahar vanilat

Jeleu capsune

200 gr capsune

50 ml apa

2 linguri zahar

3 gr gelatina

Blat bezea

3 albusuri

1 praf sare

1 lingurita extract de vanilie

130 gr zahar

o lingura cacao

Crema ciocolata

100 gr ciocolata neagra

2 linguri zahar pudra

150 ml smantana pt frisca

Glazura oglinda

50 gr cacao neagra

100 ml smantana pt frisca

150 gr zahar

4 gr gelatina

115 ml apa

Timp de preparare: 3-4 ore Timp de coacere: 90 min Nr portii: 10-12

Tort cu mousse de mure si ciocolata

Blat. Amestecam cacaoa cu apa fierbinte si ciocolata neagra. Lasam la racorit. Intr-un bol incapator punem faina, bicarbonatul, sarea, zaharul si praful de copt. Amestecam totul cu un tel.

Separat amestecam uleiul cu oul, iaurtul si vanilia. Adaugam si crema de ciocolata racita. Omogenizam compozitia.

Punem ingredientele lichide peste cele uscate si amestecam usor pana la omogenizare. Nu exageram cu mixarea. Ne folosim de un tel sau o spatula, mixerul nu este necesar si nici indicat.

Preincalzim cuptorul la 180 de grade. Tapetam cu hartie de copt o tava rotunda de 20-22 cm diametru. Turnam compozitia de blat in tava si coacem timp de 25-30 de minute, pana trece testul cu scobitoarea.

Scoatem blatul pe un gratar si il lasam la racit.

Blat bezea. Albusurile le batem spuma tare impreuna cu un praf de sare. Adaugam zaharul treptat, cate o lingura pe rand, si mixam bine dupa fiecare adaugare. La final vom obtine o bezea frumoasa. Adaugam extractul de vanilie si mai mixam usor. Impartim compozitia in doua. Intr-o parte punem lingura de cacao si marmoram usor. Tapetam cu hartie de copt tava mare de la cuptor si desenam doua cercuri de 16cm diametru. Punem fiecare compozitie de blat intr-un cerc si nivelam. Coacem blaturile de bezea timp de o ora la 140 de grade. Le scoatem apoi pe un gratar la racit.

Crema de ciocolata. Punem smantana pe foc si o incalzim pana aproape de punctul de fierbere. Adaugam ciocolata rupta bucatele si zaharul pudra. Lasam doua minute la odihnit apoi amestecam bine. Lasam crema deoparte. Cand ajunge la temperatura camerei o dam la congelator pentru o ora. Mixam apoi crema cu mixerul pana se deschide la culoare si devine ferma si pufoasa.

Jeleu capsune. Punem gelatina la hidratat in 2 linguri de apa. Restul de apa o punem impreuna cu capsunele la fiert si zaharul. Lasam sa fiarba timp de 6 minute apoi oprim focul. Trecem capsunele prin sita iar in sucul rezultat vom adauga gelatina. Amestecam bine. Lasam crema deoparte.

Mousse de ciocolata. Punem laptele pe foc mic si il incalzim pana aproape de punctul de fierbere apoi oprim focul. Adaugam ciocolata si amestecam bine pana la omogenizare. Gelatina o punem la hidratat in 2 linguri de apa rece. Dupa 5 minute punem gelatina peste ciocolata, amestecam bine si dam la rece.
Smantana pentru frisca o batem bat impreuna cu zaharul vanilat apoi o adaugam peste crema de ciocolata racita. Amestecam usor cu miscari de jos in sus.

Pregatim o forma de tort de diametru 16 cm. O tapetam cu folie alimentara. Punem mousse-ul de ciocolata iar deasupra jeleul de capsune. Dam tava la congelator pentru jumatate de ora sau o ora pana se intareste bine.

Mousse de mure. Punem gelatina la hidratat in 50 ml de apa. Murele le punem pe foc impreuna cu zaharul si restul de apa. Lasam sa fiarba timp de 10 minute pana se inmoaie. Trecem murele prin sita. In lichidul rezultat punem gelatina si amestecam bine. Dam crema la rece.

Smantana pentru frisca o batem bat impreuna cu zaharul vanilat apoi o adaugam peste crema de mure prin miscari de jos in sus.

Tort cu mousse de mure si ciocolata

Asamblare. Punem blatul de cacao inapoi in tava in care l-am copt. Peste el punem crema de ciocolata apoi blatul alb de bezea si cel maro. Scoatem din congelator mousseul de ciocolata si cu grija il punem peste blatul de bezea.  Turnam deasupra si pe laterale mousseul de mure astfel incat sa acoperim toate spatiile goale. Dam tortul la rece pana la doua zi.

Glazura oglinda. Gelatina o punem la hidratat in 30 ml de apa. Restul de apa il amestecam cu smantana, zaharul si cacaoa. Punem amestecul pe foc si aducem pana aproape de punctul de fierbere. Omogenizam compozitia si adaugam gelatina. Amestecam bine. Lasam glazura la racit pentru 1-2 ore pana cand capata consistenta unei creme usor lichide. Turnam glazura cu grija deasupra tortului astfel incat sa acoperim si lateralele. Dam din nou tortul la rece pentru a se intari glazura.

Ornam tortul cu fructe proaspete si ciocolata.Este un deliciu, enjoy!

Tort cu mousse de mure si ciocolata

 


8 Comments

Muffins/Cupcakes

Cupcakes cu mure si ciocolata

Cupcakes cu mure si ciocolata

Cupcakes mici si ciocolatoase. Cupcakes dulci si dragute. Cupcakes cu mure si ciocolata. Asta am eu aici. Prajituri delicate cu un blat foarte dens si plin de ciocolata, o crema pufoasa de frisca si ciocolata, un sos racoros de mure. Deasupra…mure proaspete. Un adevarat deliciu, simplu si de efect.

Blatul l-am luat de black forest cupcakes. E un blat foarte reusit, fara gauri, deloc uscat, foarte usor umed. E prefect atat pentru cupcakes cat si pentru tort. Il recomand cu drag. Crema simpla si ciocolatoasa se combina perfect cu blatul si transforma acest dulce intr-unul decadent.

Cupcakes cu mure si ciocolata

Blat

35 gr cacao

180 ml apa fierbinte

85 gr ciocolata neagra

1/2 lingurita bicarbonat

1/2 lingurita praf de copt

1 praf de sare

2 oua mari

70 ml ulei

2 linguri iaurt

150 gr faina

1 lingurita extract de vanilie

120 gr zahar

100 gr mure zdrobite

Crema

200 gr ciocolata neagra

2 linguri zahar pudra

1 lingurita extract de vanilie

400 ml smantana pentru frisca

Sos

200 gr mure

50 ml apa

2 linguri zahar

Timp de preparare: 90 min. Timp de coacere: 25 min. Nr portii: 12

Cupcakes cu mure si ciocolata

Cupcakes. Amestecam cacaoa cu apa fierbinte si ciocolata neagra. Lasam la racorit. Intr-un bol incapator punem faina, bicarbonatul, sarea, zaharul si praful de copt. Amestecam totul cu un tel.

Separat amestecam uleiul cu ouale, iaurtul, vanilia si murele zdrobite. Adaugam si crema de ciocolata racita. Omogenizam compozitia.

Punem ingredientele lichide peste cele uscate si amestecam usor pana la omogenizare. Nu exageram cu mixarea. Ne folosim de un tel sau o spatula, mixerul nu este necesar si nici indicat.

Preincalzim cuptorul la foc mediu (180 grade). Pregatim o tava cu 12 forme de muffins. Putem sa le tapetam cu hartiute de copt sau le ungem cu unt si apoi tapetam cu faina.

Punem 2-3 linguri de compozitie in fiecare cavitate astfel incat sa umplem formele pana aproape de marginea superioara. Coacem cupcakes timp de 20-25 de minute, pana cand trec testul cu scobitoarea. Cand sunt gata le scoatem pe un gratar la racit.

Crema. Punem smantana pe foc si o incalzim pana aproape de punctul de fierbere. Adaugam ciocolata rupta bucatele si zaharul pudra. Lasam doua minute la odihnit apoi amestecam bine. Incorporam si vanilia. Lasam crema deoparte. Cand ajunge la temperatura camerei o dam la congelator pentru o ora. Mixam apoi crema cu mixerul pana se deschide la culoare si devine ferma si pufoasa.

Sos. Punem murele apa si zaharul pe foc. Le fierbem timp de 5-10 minute pana se inmoaie bine si scade putin lichidul. Oprim focul si punem murele in blender. Trecem murele prin sita pentru a obtine cat mai mult sos.

Ornam cupcakes cu crema de ciocolata, sos de mure si fructe proaspete. Sunt niste cupcakes decadente, pline de ciocolata si foarte aromate. Enjoy!

Cupcakes cu mure si ciocolata


Leave a Comment

Prajituri

Prajitura cu bezea, crema de lamaie si afine

Prajitura cu bezea, crema de lamaie si afine

Bezea, lamaie, afine sunt cateva ingrediente fine, delicate, aromate si care merg de minune impreuna. Combinandu-le am obtinut si aceasta prajitura speciala o prajitura cu bezea, crema de lamaie si afin. Deasupra avem jeleu de afine si o frisca lejera.

Prajiturica este delicata, blatul de bezea se topeste in gura iar cremele sunt cat se poate de aromate. Combinatie de afine cu lamaie este una apreciata de mine. Am facut cateva deserturi foarte bune cu ele: mini torturi cu mousse de lamaie si afine, inghetata, guguluf cu afine si lamaie, si chiar un super tort cu lemon curd si afine proaspete. Delicioase toate, asa cum este si aceasta prajitura pe care va invit sa o incercati. Nu se face greu si este de mare efect.

Prajitura cu bezea, crema de lamaie si afine

Bezea

6 albusuri

6 linguri zahar

4 linguri nuca

4 linguri faina

1 praf de sare

Crema de lamaie

6 galbenusuri

250 ml lapte

3 linguri amidon

coaja si zeama de la o lamaie

100 gr zahar

100 gr unt

1 lgta extract de vanilie

Crema de afine

250 gr mascarpone

250 gr afine

50 ml apa

100 gr zahar

1 lingura suc de lamaie

1 lgta extract de vanilie

2 foi gelatina

Timp de preparare: 1 ora Timp de coacere: 30 min. Nr portii: 20

Prajitura cu bezea, crema de lamaie si afine

Blat. Albusurile la batem spuma tare cu un praf de sare. Adaugam zaharul, cate o lingura pe rand, si mixam bine dupa fiecare adaugare. La final trebuie sa obtinem o bezea frumoasa.
Nuca o amestecam cu faina. Adaugam ingredientele uscate peste spuma de albusuri si amestecam usor, cu miscari de jos in sus.

Preincalzim cuptorul la foc mediu (170 grade) si tapetam cu hartie de copt tava mare de la cuptor. Turnam compozitia de blat in tava, nivelam apoi dam prajitura la cuptor.

Coacem blatul timp de aproximativ 30 de minute, pana cand incepe sa se rumeneasca usor pe laterale.
Scoatem blatul din cuptor si il taiem repede in doua jumatati apoi il lasam la racit.

Prajitura cu bezea, crema de lamaie si afine

Crema de lamaie. Punem laptele pe foc impreuna cu zaharul si il incalzim pana aproape de punctul de fierbere. Galbenusurile le amestecam cu amidonul. Desfacem crema de oua cu cateva linguri de lapte fierbinte apoi o rasturnam peste laptele din oala. Lasam crema pe foc pana da in clocot si se ingroasa.

Adaugam coaja rasa de lamaie, sucul de lamaie, extractul de vanilie, untul si amestecam bine. Acoperim crema cu folie alimentara si o dam 2-3 ore la rece.

Crema de afine. Afinele le punem pe foc impreuna cu sucul de lamaie, apa si zaharul. Dupa 5 minute de dat in clocot oprim focul. trecem compozitia prin blender pentru a obtine o crema fina. Gelatina o punem la inmuiat in apa rece iar dupa 5 minute o scurgem de apa si o adaugam peste afine. Amestecam bine. Punem 200 gr de crema de afine deoparte. In restul de crema incorporam mascarpone, amestecand energic pentru a obtine o compozitie omogena. Dam cremele la rece pana se stabilizeaza usor.

Punem o bucata de blat in tava. Acoperim cu crema de lamaie apoi cu o alta bucata de blat. Desupra punem crema de afine cu mascarpone. Dam la rece pentru jumatate de ora.

Peste crema de afine turnam jeleul de afine. Dam din nou prajitura la rece pana cand se intaresc bine cremele. Ornam prajitura cu frisca batuta si o servim in portii delicioase. Enjoy!

Prajitura cu bezea, crema de lamaie si afine


6 Comments

Inghetata

Tort de inghetata cu caramel si ciocolata

Tort de inghetata cu caramel si ciocolata

Caldura de afara ne obliga sa ne gandim mereu la solutii de racorire. O baie rece, o incapere racoroasa, o mancare rece si de ce nu un desert pe cat se poate de rece. Inghetata este desertul preferat pe timp de canicula. Este dulce si racoros in acelasi timp, iar daca are si arome bine alese atunci nimic nu poate fi mai bun. Iar cand o simpla inghetata nu este de ajuns, de ce sa nu facem un tort? Tort de inghetata cu caramel si ciocolata este propunerea mea de azi. Un tort super, super delicios cu inghetata cremoasa si aromata, cu ciocolata si bezea. Arome minunate intr-o inghetata speciala. Enjoy!

Tort de inghetata cu caramel si ciocolata

Baza

150 gr biscuiti  digestivi

Strat caramel

100 gr zahar + 2 linguri apa

50 gr unt

150 gr smantana

4 galbenusuri

4 linguri zahar

250 ml lapte

1 praf de sare

1 lgta zahar vanilat

Strat ciocolata

4 albusuri

180 gr zahar

20 gr cacao

200 gr ciocolata neagra

300 ml smantana pentru frisca

1 lgta extract de vanilie

Tort de inghetata cu caramel si ciocolata

Ungem cu unt o tava rotunda de tort de 21-23 cm diametru. Tapetam fundul tavii cu hartie de copt. Ungem si hartia de copt cu putin unt.

Macinam fin biscuitii si ii presaram pe fundul tavii apasand usor pentru a se lipi de hartia de copt unsa cu unt. Dam tava la rece.

Separam albusurile de galbenusuri de la 4 oua. Punem laptele pe foc mic. Galbenusurile le frecam usor cu sarea, 4 linguri de zahar si cu zaharul vanilat. Cand laptele e caldut il punem in fir subtire peste galbenusuri si amestecam usor. Punem apoi crema pe foc si lasam 10 minute la foc mic, fara insa a fierbe. Amestecam continuu pentru a nu se forma cocoloase. Cand obtinem o crema de consistenta unei smantani oprim focul si lasam crema la racorit. Amestecam din cand in cand.

Caramelizam 100 gr zahar impreuna cu 2 linguri de apa. In momentul in care capata o culoare usor aramie oprim focul si adaugam smantana. Amestecam bine de tot pentru a omogeniza crema. Adaugam si untul si amestecam pana cand e complet topit. Punem crema caramel peste crema de oua, omogenizam si dam la rece.

Tort de inghetata cu caramel si ciocolata

Albusurile, la temperatura camerei, le mixam la viteza medie impreuna cu un praf de sare pana devin spumoase. Marim viteza si mixam pana se transforma intr-o spuma frumoasa. In acest moment incepem sa adaugam zaharul, treptat…cate o lingura pe rand. Mixam bine dupa fiecare lingura adaugata. Nu adaugam o noua lingura pana cand cea anterioara nu este topita complet. In momentul in care terminam de adaugat tot zaharul o sa avem o bezea frumoasa si lucioasa. Oprim mixerul adaugam cacaoa si amestecam usor, cu miscari de jos in sus.

Preincalzim cuptorul la 140 de grade si punem bezeaua intr-o tava de 25/35cm tapetata cu hartie de copt. Nu trebuie sa fie intinsa uniform si nici sa acopere integral, tava. Trebuie doar sa coacem bezeaua pe care ulterior o vom folosi la inghetata. Daca nu doriti sa porniti cuptorul puteti sa omiteti acest pas. Inghetata va fi buna si fara bezea, insa eu o recomand pentru ca ii da o textura aparte.

Coacem bezeaua timp de 90 de minute. Cand e gata o scoatem pe un gratar la racit. Dupa jumatate de ora o putem rupe in bucati potrivit de mari.

Incalzim smantana pana aproape de punctul de fierbere. Oprim focul si adaugam ciocolata. Dupa 2 minute adaugam si vanilia apoi amestcam bine. Dam crema la rece pentru o ora. Amestecam crema de ciocolata cu jumatate din bezea.

Pornim aparatul de inghetata. Turnam compozitia de caramel in fir subtire. Lasam aparatul sa lucreze timp de 15-30 de minute, pana cand este gata inghetata. Punem inghetata de caramel peste stratul de biscuiti. Nivelam frumos. Deasupra punem ciocolata amestecata cu bezea si nivelam usor. Ornam tortul cu bucatile de bezea ramase si-l dam la congelator pentru 2-3 ore.

Servim inghetata alaturi de fructe proaspete. Este un deliciu, o adevarata delectare pe timp de vara!

Tort de inghetata cu caramel si ciocolata


2 Comments

Tarte/Placinte dulci

Tarta cu crema de vanilie si fructe de padure

Tarta cu crema de vanilie si fructe de padure

Tartele pentru mine mereu au constat dintr-o crusta crocanta din aluat fraged sau biscuiti si o umplutura cremoasa. Dar iata ca acum am incercat aceasta tarta cu crema de vanilie si fructe de padure, o tarta cu blat pufos in genul pandispanului. Un blat destul de bun, dar care aduce mai mult a prajitura. Insa tocmai acest fapt face ca aceasta tarta sa fie mai usoara, de vara. Crema de vanilie, impreuna cu frisca si cu fructele racoroase o transforma intr-un desert estival deosebit.

Tarta cu vanilie si fructe de padure

Blat

3 oua

4 linguri zahar

4 linguri faina

50 gr unt topit

Crema

300 ml lapte

4 galbenusuri

90 gr zahar

4 linguri rase amidon

1 lingurita extract de vanilie

1 praf de sare

Decor

200 ml frisca

1 lingurita zahar vanilat

300 gr fructe de padure

Tarta cu crema de vanilie si fructe de padure_0001

Blat. Ouale, la temperatura camerei, le mixam bine cu un praf de sare si cu zaharul pana cand isi tripleaza volumul. Adaugam untul topit si mai mixam timp de 10 secunde. Oprim mixerul si incorporam faina cu miscari usoare, de jos in sus.

Preincalzim cuptorul la foc mediu si ungem foarte bine cu unt o forma de tarta. Punem compozitia in tava si nivelam. Coacem tarta timp de 15-20 de minute, pana cand trece testul cu scobitoarea. Scoatem tarta din cuptor si o rasturnam pe un gratar. O lasam la racit.

Crema de vanilie. Punem laptele pe foc impreuna cu zaharul. Galbenusurile le amestecam separat cu un praf de sare si cu amidonul. Cand laptele e fierbinte turnam cateva linguri de lapte peste galbenusuri si amestecam bine. Rasturnam compozita de oua peste laptele din oala si punem crema pe foc mediu. Amestecam continuu pana cand crema incepe sa fiarba si se ingroasa.
Luam crema si acoperim cu o folie alimentara. O dam la rece.

Decor. Smantana pentru frisca o mixam bine impreuna cu zaharul vanilat pana cand se tranforma intr-o crema ferma si pufoasa.

Punem crema de vanilie peste tarta, nivelam apoi acoperim cu frisca. Decoram tarta cu fructe de padure si cu zahar pudra. Servim imediat. Este un deliciu!

Tarta cu crema de vanilie si fructe de padure

 


Leave a Comment

Tarte/Placinte sarate

Placinta cu spanac si menta

Placinta cu spanac si menta

Cred ca o pauza de la dulciuri este mereu binevenita. Si cum se poate sa ne detasam altfel decat cu o placinta asa cum imi place mie. O placinta cu spanac si menta, gustoasa si aromata. O crusta delicioasa de casa si umplutura plina de legume, cas, branza de vaci si menta verde. O placinta grozava, perfecta pentru vara, pentru a ne lua atat portia de vitamine cat si de fibre, si de ce nu…si putini carbohidrati pentru un plus de energie. Procedeul este simplu, cativa pasi de urmat si executat si intr-o ora putem avea placinta gata pe masa.

Placinta cu spanac si menta

Aluat

200 gr faina alba

100 gr faina de ovaz

50 gr unt rece

1 ou + 1 albus

150 gr smantana

apa rece

1/2 lingurita sare

Umplutura

500 gr spanac crud

100 gr menta verde

3 oua

300 gr branza de vaci/telemea dulce/cas

100 gr cascaval ras

1 lingurita sare

piper, nucsoara, paprika dupa gust

2 cepe verzi, 1/2 legatura marar

1 galbenus + 1 lingura lapte pentru uns

Timp de preparare: 30 min Timp de coacere: 40 min Nr portii: 12+

Placinta cu spanac si menta

Cernem faina, faina de ovaz si sarea. Facem o adancitura in mijloc. Adaugam untul rece si framantam cu degetele pana obtinem un aluat nisipos. Adaugam oul, albusul si smantana si incepem sa framantam.

Daca mai este nevoie adaugam apa rece atat cat sa obtinem un aluat omogen si nelipicios. Invelim aluatul in folie alimentara si-l dam la rece pentru jumatate de ora. Intre timp pregatim umplutura.

Oparim spanacul in apa fierbinte. Il clatim cu apa rece, apoi il scurgem bine de apa. Il tocam marunt. Peste spanac punem menta tocata, ceapa taiata marunt si mararul tocat. Adaugam branza de vaci ( puteti sa folosit telemea sau cas de oaie daca va place) si ouale si amestecam bine. Condimentam dupa gust cu sare, piper, nucsoara si paprika.

Preincalzim cuptorul la 180 de grade. Pregatim o tava de dimensiuni 24/24cm. O ungem bine cu unt. Luam doua treimi din aluat si le intindem intr-un patrat mai mare putin decat dimensiunea tavii. Punem aluatul in tava si acoperim si lateralele.

Peste aluat punem umplutura si nivelam. Deasupra razuim cascaval. Din restul de aluat facem fasii si le punem sub forma de grilaj peste umplutura.

Ungem placinta cu galbenus de ou diluat intr-o lingura de lapte. Dam la cuptor. Coacem placinta timp de 40-45 de minute pana cand este frumos rumenita.

Pofta buna!

Placinta cu spanac si menta


Leave a Comment

Torturi

Tort de ciocolata cu zmeura si trandafiri

Tort de ciocolata cu zmeura si trandafiri

Zmeura si ciocolata. Asa a fost si in urma cu exact un an, aceeasi combinatie care pentru mine are loc de cinste. O folosesc des, mai ales la ocazii speciale. Si uite asa se face ca am folosit-o si acum, intr-un alt tort, tot de ziua mea. O zi care marcheaza trecerea a inca unui an, un an bogat, plin de evenimente. Un an aglomerat as zice, in care odihna nu prea isi gaseste locul la mine in casa iar timpul parca zboara, zboara. Insa ma bucur de tot ceea ce pot sa fac cu placere. Iar blogul acesta este o placere a mea, care de mai bine de trei ani ma tine in alerta. Insa ma bucur ca exista, ma bucur ca imi urmariti retetele, dar mai ales ca le si incercati. Azi va servesc cu un tort delicios, asa cum imi place mie, un tort de ciocolata cu zmeura si trandafiri.

Tortul este unul minunat, Blatul e foarte fin, unul din cele mai bune blaturi facute de mine. Contine relativ putina faina, ceea ce il face mai moale si delicat. La umplutura am alternat doua creme. Una densa de ciocolata si una mai usoara cu branza, zmeura si parfum de trandafiri.

Tort de ciocolata cu zmeura si trandafiri

Blat

6 oua

100 gr apa

100 gr ciocolata neagra

150 gr zahar

100 gr faina

20 gr cacao neagra

1 praf de sare

Sirop

250 ml apa

50 gr ciocolata neagra

1 lgta extract de vanilie

1 lingurita apa de trandafiri

Crema 1

200 gr ciocolata neagra

200 ml smantana pt frisca

Crema 2

400 gr crema de branza

200 gr unt

150 gr zahar pudra

1 lingurita apa de trandafiri

optional colorant alimentar

Crema 3

200 gr zmeura

2 linguri apa

1 lingura zahar

Timp de preparare: 2 ore Timp de coacere: 35 min. Nr portii: 12-14

Tort de ciocolata cu zmeura si trandafiri

Blat. Preincalzim cuptorul la 180 de grade si tapetam cu hartie de copt doua tavi de 18 cm diametru. Faina o amestecam cu cacaoa. Turnam apa fierbinte peste ciocolata si amestecam usor pana la omogenizare. Dam amestecul la rece.

Mixam ouale cu un praf de sare si cu zaharul pana isi tripleaza volumul. Adaugam crema de ciocolata in fir subtire peste oua si continuam mixarea la viteza mai mica. Oprim mixerul. Incorporam ingredientele uscate usor, cu o spatula, cu miscari de jos in sus.

Impartim in mod uniform compozitia intre cele doua tavi. Coacem blaturile timp de 30-35 de minute, pana cand trec testul cu scobitoarea. Cand sunt gata le scoatem pe un gratar la racit. Dupa ce s-au racit complet taiem fiecare blat in trei discuri.

Sirop. Aducem apa la punctul de fierbere. O turnam peste ciocolata rupta marunt. Adaugam esentele si amestecam bine.

Crema 1. Incalzim smantana pana aproape de punctul de fierbere. Oprim focul si adaugam ciocolata rupta bucatele. Dupa un minut amestecam temeinic. Vom obtine o crema fina. O lasam deoparte pana se raceste complet.

tort de ciocolata cu zmeura si trandafiriCrema 2. Untul moale, moale, il mixam bine cu zaharu pudra pana cand devine cremos si se deschide la culoare. Este de preferat sa folosim un unt gras cu peste 80% grasime. Adaugam crema de branza treptat si mixam usor dupa fiecare adaugare. La final punem si apa de trandafiri apoi omogenizam. Dam crema la rece pana asamblam tortul.

Crema 3. Punem zmeura impreuna cu apa si zaharul pe foc. Fierbem timp de 10 minute, pana scade lichidul si obtinem o crema frumoasa. Peste crema de zmeura punem 3-4 linguri din crema de branza si omogenizam. Dam la rece.

Asamblare. Insiropam usor cele 6 discuri de blat. Nu trebuie sa exageram deoarece sunt subtiri si destul de moi. Siropul este  mai mult pentru a-i conferi aroma si o textura mai umeda. Punem un blat pe un platou. Deasupra intindem o treime din crema de ciocolata. Acoperim cu un nou blat iar peste el punem jumatate din crema de zmeura. Urmeaza: blat si crema de ciocolata, blat si crema de zmeura, blat si crema de ciocolata iar deasupra vom avea un ultim blat. Dam tortul la rece pentru jumatate de ora.

Impartim crema alba in 3 parti egale. O parte o vom lasa asa alba. Una din ele o vom colora un roz deschis iar cealalta un roz mai inchis. Cine nu doreste coloranti poate sa omita aceasta etapa si sa lasa toata crema alba. Tortul va iesi frumos si doar cu crema alba. Eu am vrut doar sa ii dau o culoare rozalie, dar nu e obligatoriu.

Imbracam tortul cu un strat subtire din crema alba. Primele doua randuri de trandafiri le facem cu crema roz inchis, urmatoarele doua randuri cu roz deschis iar deasupra ornam cu crema alba.

A iesit un tort frumos si mai mult decat delicios. Va invit pe toti la o felie de tort! Enjoy!

Tort de ciocolata cu zmeura si trandafiri


13 Comments

Tarte/Placinte dulci

Lemon Bars

Lemon Bars

Lemon bars sunt un desert simplu, dulce, acrisor, racoros, plin de prospetime. Sunt perfecte pentru a fi luate la pachet – la scoala, sau la serviciu, pentru cei mari si cei mici deopotriva. Se transporta usor, deci ar putea fi luate chiar si la picnic. Nu sunt sensibilie la caldura, sau racoare. Pana la urma e dulcele perfect pe zi de vara ( sau iarna ) – pentru cei care iubesc citricele binenteles. Eu da, le iubesc,  si imi place sa le consum atunci cand mai fac o pauza de la ciocolata. Si astfel de pauze fac destul de des, ciocolata e buna insa sunt multe alte ingrediente la fel de bune. Cum ar fi lamaia. E un fruct superb in deserturi, elegant si cu o aroma puternica. Imi place mult,la fel cum imi plac si aceste lemon bars. Delicioase!

Ce sunt lemon bars de fapt? nu e chiar asa simplu de precizat. Teoretic ar trebui sa fie felii de tarta dupa compozitie. Au o crusta crocanta cu aroma bogata de unt. Umplutura e cremoasa si racoroasa. Deci da, se incadreaza perfect la tarte. Insa, dupa aspect, ar putea fi chiar si niste prajiturele – mici si delicate, in doua culori. Pana la urma e un desert simplu si delicat, cu aroma deosebita de lamaie.

Lemon Bars

Crusta

200 gr faina

120 gr unt

2 linguri zahar pudra

1 praf de sare

Umplutura

2 oua mari

2 galbenusuri

120 ml suc de lamaie

3 linguri smantana pt frisca

1 lingurita extract de vanilie

coaja rasa de la o lamaie

3 linguri faina

160 gr zahar

Timp de preparare: 30 min. Timp de coacere: 40 min Nr bucati: 16

Lemon Bars

Untul moale il amestecam cu faina, sarea si praful de sare pana obtinem o compozitie usor omogena, putin sfaramicioasa…dar totusi usor de prelucrat. Adica trebuie sa obtinem un aluat fraged, putin mai moale.

Preincalzim cuptorul la 180 de grade si tapetam cu hartie de copt o tava de 20/20cm. Punem compozitia de aluat in tava si acoperim bine tot fundul, fara sa urcam aluatul pe margini. Apasam cu fundul unui pahar pentru a nivela crusta. Din loc in loc intepam cu o furculita. Coacem aluatul timp de 20 de minute.

Amestecam faina cu zaharul si coaja rasa de lamaie. Adaugam ouale, galbenusurile si batem usor compozitia cu telul. Nu trebuie sa facem spuma, doar sa omogenizam totul.

 

Peste crema de oua turnam sucul de lamaie, frisca si vanilia. Amestecam din nou cu telul. Scoatem crusta din cuptor si turnam deasupra crema de lamaie. Reducem focul la 160 de grade. Dam tarta la cuptor pentru 20-25 de minute, pana cand crema devine stabila.

Lasam tarta la racit in tava apoi putem sa o portionam dupa preferinta.  Se poate tine la frigider, insa este recomandat sa o servim la temperatura camerei. Enjoy!

Lemon Bars

 


1 Comment

  • « Previous Page
  • 1
  • …
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • 18
  • …
  • 69
  • Next Page »

Despre autor

Buna, sunt Paula! Sunt autoarea blogului, persoana din spatele aparatului foto si cea care poarta sortul in bucatarie. Va invit sa descoperiti deliciile prezentate pe Enjoy Dessert!

Categorii populare

  • Prajituri cu ciocolata
  • Prajituri
  • Torturi
  • Cheesecake

Must Reads

Muffins cu zmeura si ciocolata

Muffins cu zmeura si ciocolata

Cheesecake cu zmeura si fistic – fara coacere

Cheesecake cu zmeura si fistic – fara coacere

Follow me on pinterest

Visit Enjoy Dessert!'s profile on Pinterest.

S-ar putea sa va placa si….

Muffins cu zmeura si ciocolata

Muffins cu zmeura si ciocolata

Cheesecake cu zmeura si fistic – fara coacere

Cheesecake cu zmeura si fistic – fara coacere

Verine cu piersici si crumble cu scortisoara

Verine cu piersici si crumble cu scortisoara

Brownies cu caramel si nuci pecan

Brownies cu caramel si nuci pecan

Trufe cu ghimbir si ciocolata alba

Trufe cu ghimbir si ciocolata alba

Follow    

Bloguri prietene

Lecturi si Arome

Copyright © Enjoy Dessert! 2012-2015. Toate drepturile sunt rezervate. · Divine theme by Restored 316