Pana sa imi revin eu din perioada de concediu ( un concediu lung si frumos ) am sa va mai prezint cateva retete pe care le-am facut inainte de a pleca. Aceste mini nutella cheesecake sunt doar o parte dintre ele, insa una din retetele cele mai bune, si simple, de facut. Fiind o mare amatoare de nutella nu pot sa nu apreciez bunatatea si cremozitatea acestui desert. Crema fina de ciocolata cu alune merge de minune impreuna cu crema de branza si crusta crocanta de cheesecake. Si nici nu este nevoie de coacere. In acest fel am putut pastra aroma nutellei intacta, nealterata. Am imbogatit-o doar cu crema de branza densa si o frisca delicioasa si aerata.
Blat
100 gr biscuiti digestivi
50 gr nuci macinate
30 gr unt
Crema
200 gr crema de branza
200 gr nutella
200 ml smantana pt frisca
2 foi gelatina
Decor
glazura de cioco
bomboane de cioco, fructe
Tapetam o tava mica cu hartie de copt iar peste hartie punem 4 cercuri ( pt mini torturi ) de diametru 7-8cm.
Blat. Macinam nucile si biscuitii in robot apoi adaugam untul topit. Amestecam bine pana cand obtinem o compozitie sfaramicioasa. Punem crusta pe fundul celor patru inele si apasam bine cu degetele. Dam crustele la rece.
Crema. Amestecam crema de branza cu nutella pana obtinem o crema fina si lucioasa, numai buna de mancat. Dar nu o vom manca chiar asa….cel putin incercam sa nu o mancam.
Incalzim 50 gr de crema pana aproape de punctul de fierbere. Oprim focul. Punem gelatina la hidratat in apa rece. Dupa 5 minute o scurgem bine de apa si o punem peste crema incalzita. Amestecam bine. Adaugam si restul de crema si omogenizam. Lasam deoparte.
Batem smantana pentru frisca impreuna cu o lingurita de zahar vanilat. Cand am obtinut o frisca ferma ne oprim. Incorporam frisca in crema de nutella cu miscari usoare, de jos in sus.
Punem crema de branza si nutella in formele rotunde pe care le-am pregatit. Dam cheesecake-urile la rece pana a doua zi pentru a se stabiliza crema.
Pentru decor am folosit o glazura oglinda preparata ca si la reteta tortului cu mousse de mure si ciocolata. Apoi am ornat cu banuti de ciocolata si zmeura. Enjoy!
Leave a Reply